Un nou an o noua poezie

Lacrimi scrise

Mă simt ca un avion de hârtie
care nu ştie unde-l duce vântul,
Şi încerc să-mi scriu destinul
cu fire lungi de sperantă.
Nu vreau să fug de adevăr,
lacrimi şi fericire.

Vântul sau gândul mă face să zbor,
să aspir, la fericire.
Că perfecţiunea este doar o iluzie,
care duce spre pierzanie.
Încerc să îmi creez destinul
fără să ştiu ce creez...

Acum mă uit împrejur, la oamenii care vor
să ajungă Dumnezeu pentru o clipă - şi reuşesc.
Pentru o clipa se contopesc, şi doi devine unu,
iar acel unu devine Dumnezeu.
În acea clipă imposibilul este posibil
şi din întuneric iese lumina care dă viaţă,
Iar odată cu ea... speranţă.