La multi ani 2010 & Vasile / Vasilaca!!!

În primul rînd, îmi pare rău ca nu am mai postat nimic pe blog de ceva timp, dar acum am revenit, si încă cu forţe noi ca de an nou.
În al doilea rand, urez toturor un an nou fericit si multe, multe împliniri.
Iar în al treilea rand si ultimu' urez toate cel bune tuturor persoanelor cu numele de Vasile, Vasilica.

Zapacitul

Ce pot spune mai mult inafara ca aceasta este cea mai "ciudata" poezie a mea.

Incerc sa scriu, sau sa povestesc
un gand absurd...
Dar stau si ma gandesc, ca poate,
nu gandul e absurd - ci eu.

Ma doare capul si nu mai inteleg
nimic.
Nu mai inteleg nici macar daca
ma doare capul, sau gandesc prea mult.

Aau!! Imi explodeaza capul!
Incep sa-mi curga lacrimile fara
nici macar un motiv...
Oare plang?

Poate daca ma duc si scriu
in alta parte... ma vio descotorosi
de aceste sentimente inutile.
Dar daca nu sentimentele sunt...

Bum! Nu stiu unde am cazut
asa, deodata, fara nici macar
sa mai clipesc.
Dar tot am creionul in mana...

Ma imbata mireasma ciresilor
de mai, dar este iarna.
Vreau sa ma arunc in zapada,
dar... de ce imi vine sa urlu?

A trecut un minut, si nu mai
stiu ce vreau.
Atate mii de cuvinte asezate, doar
intr-o singura propozitie...

Ma intreb daca scriu, sau poate
visez cu ochii deschisi.
Ah!... Iar am uitat.
Am uitat ca...
Sunt un zapacit.

La lustruit ghete !!

V-ati pregatit pentru diseara? Trebuie sa lustruim ghetele, sau cel putin sa lustruim papucii. Asta seara va veni Mos Nicolaie, iar noi trebuie sa asteptam "cuminti" sa vedem ce ne aduce.
Eu incep sa ma gandesc ca daca ii las o doza de bere si niste ciocolata, pe langa nuielusa care nu poate fi evitata poate mai apare si un cadou.

The real ME?!

Ce pot spune altceva inafara ca, la mine, poeziile, au un stil ciudat de a se "naste". De exemplu aseara, in timp ce incercam sa dorm, am fost "lovit", in cap, de un "glont" al inspiratiei care mi-a lasat mintea "gravida". Acesta este "pruncul" care a "primit viata" doar acum cateva ore:

Adevaratul eu

As vrea sa pot, sa cred,
Ca pot sa plutesc printre nori,
Ca pot picta cu sunete dulci de pian,
Ca pot... sa mai visez.

M-am saturat, sa mai vreau,
Sa arat a ceva ce nu sunt,
Sa vorbesc doar cum vor altii,
Sa nu fiu... eu.

Ma intreb. Daca? Oare?
Voi putea colora cu lumina?
Voi putea face o inima sa zambeasca?
Voi putea... sa fiu eu... cu-adevarat?

Inteleg... intr-un sfarsit crudul adevar,
Ca oamenii uita sa mai zambeasca,
Ca sunt... doar un visator.
Dar asta nu inseamna ca nu pot fi... eu.