Ce pot spune altceva inafara ca, la mine, poeziile, au un stil ciudat de a se "naste". De exemplu aseara, in timp ce incercam sa dorm, am fost "lovit", in cap, de un "glont" al inspiratiei care mi-a lasat mintea "gravida". Acesta este "pruncul" care a "primit viata" doar acum cateva ore:
Adevaratul eu
As vrea sa pot, sa cred,
Ca pot sa plutesc printre nori,
Ca pot picta cu sunete dulci de pian,
Ca pot... sa mai visez.
M-am saturat, sa mai vreau,
Sa arat a ceva ce nu sunt,
Sa vorbesc doar cum vor altii,
Sa nu fiu... eu.
Ma intreb. Daca? Oare?
Voi putea colora cu lumina?
Voi putea face o inima sa zambeasca?
Voi putea... sa fiu eu... cu-adevarat?
Inteleg... intr-un sfarsit crudul adevar,
Ca oamenii uita sa mai zambeasca,
Ca sunt... doar un visator.
Dar asta nu inseamna ca nu pot fi... eu.
foarte frumoasa. incearca sa lasi finalul sa curga frumos si firesc ca si intreaga poezie, nu cauta neaparat un final fortat folosofic. in rest e f bine.
RăspundețiȘtergereAs vrea
RăspundețiȘtergereÎn amurgul amar,
cu ochii larg deschişi
visez iubirea
si inima-mi se frânge
şi ochii încep a plânge.
Îmi rezem tâmpla de prima stea,
şi adorm zicând : ,,Aş vrea...”
Aş vrea pentru o clipă,
să nu mai fie atâta risipă
de vorbe deşarte
care desparte
pe frate de frate!
Aş vrea să adun urme de paşi,
de vrednici ostaşi
şi să le aşez la capătul zilei,
aşteptând un nou răsărit,
plin de iubire, divin,
cu cerul de soare plin!
Aş vrea să zidesc veşnicia,
chiar de azi, cu toată bucuria…
să îndrept acest şuvoi
către tine, către voi,
dăruind tuturor
iubire din al Iubirii Izvor!
Aş vrea să treacă toate
cu această noapte,
să vină izbăvirea
ce o aduce pacea şi neprihănirea…
să nu mai fim nepăsători
când s-or ivi ai zilei zori!
Aş vrea, numărând clipele de har,
să mă pierd în socoată
şi să o iau de la capăt iar şi iar...
...
Nu-ţi cer să-mi fii prieten,
nici să-mi vorbeşti...
Mă iartă că-ndrăznesc…
Vreau doar să te iubesc!