Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

vineri, 22 ianuarie 2010

Dry tears... !NEW!



Lacrimi uscate
...

Aş vrea să ştiu...

Să pot să râd, în acest moment,

Dar nu pot...

Iar lacrimi uscate îmi acoperă faţa,

Şi zâmbetul mucegăit.


De ce?...

Îmi tremură sufletul palid,

Şi inima...

Albastră de furie că nu are o oglindă,

Să se privească.


Dar joc...

Şi mă prefac că râd şi că zâmbesc,

Doar, doar...

Mă regăsesc ca să ma pierd din nou,

În lacrimi uscate.

marți, 5 ianuarie 2010

Poezia de dimineata



Răsăritul, iarna


Stau şi privesc pe geam, de parcă,

Făceam şi eu parte din acel tablou minunat,

În care primele raze, de soare, dansau,

Strălucind, pe zăpada albă de pe copaci.


În ţurţurii acoperiţi de lumina palidă,

Dansa curcubeul, de o frumuseţe feerică,

Hora prieteniei într-un ritm iute,

Împreună cu razele soarelui.


Pe pământul alb, proaspăt nins,

Era un corb, cu penele negre pictate

Cu puţină nea, ce radia de strălucire,

Care, tocmai, coborâse din cerul mov.


Totul parcă a încremenit pentru câteva minute:

Nimeni nu mai trecea pe drumul din faţa mea,

Care deobicei era foarte populat.

Am mai rămas numai eu şi corbul, în strălucire.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Un nou an o noua poezie



Lacrimi scrise

Mă simt ca un avion de hârtie
care nu ştie unde-l duce vântul,
Şi încerc să-mi scriu destinul
cu fire lungi de sperantă.
Nu vreau să fug de adevăr,
lacrimi şi fericire.

Vântul sau gândul mă face să zbor,
să aspir, la fericire.
Că perfecţiunea este doar o iluzie,
care duce spre pierzanie.
Încerc să îmi creez destinul
fără să ştiu ce creez...

Acum mă uit împrejur, la oamenii care vor
să ajungă Dumnezeu pentru o clipă - şi reuşesc.
Pentru o clipa se contopesc, şi doi devine unu,
iar acel unu devine Dumnezeu.
În acea clipă imposibilul este posibil
şi din întuneric iese lumina care dă viaţă,
Iar odată cu ea... speranţă.

vineri, 11 decembrie 2009

Zapacitul

Ce pot spune mai mult inafara ca aceasta este cea mai "ciudata" poezie a mea.

Incerc sa scriu, sau sa povestesc
un gand absurd...
Dar stau si ma gandesc, ca poate,
nu gandul e absurd - ci eu.

Ma doare capul si nu mai inteleg
nimic.
Nu mai inteleg nici macar daca
ma doare capul, sau gandesc prea mult.

Aau!! Imi explodeaza capul!
Incep sa-mi curga lacrimile fara
nici macar un motiv...
Oare plang?

Poate daca ma duc si scriu
in alta parte... ma vio descotorosi
de aceste sentimente inutile.
Dar daca nu sentimentele sunt...

Bum! Nu stiu unde am cazut
asa, deodata, fara nici macar
sa mai clipesc.
Dar tot am creionul in mana...

Ma imbata mireasma ciresilor
de mai, dar este iarna.
Vreau sa ma arunc in zapada,
dar... de ce imi vine sa urlu?

A trecut un minut, si nu mai
stiu ce vreau.
Atate mii de cuvinte asezate, doar
intr-o singura propozitie...

Ma intreb daca scriu, sau poate
visez cu ochii deschisi.
Ah!... Iar am uitat.
Am uitat ca...
Sunt un zapacit.

joi, 3 decembrie 2009

The real ME?!

Ce pot spune altceva inafara ca, la mine, poeziile, au un stil ciudat de a se "naste". De exemplu aseara, in timp ce incercam sa dorm, am fost "lovit", in cap, de un "glont" al inspiratiei care mi-a lasat mintea "gravida". Acesta este "pruncul" care a "primit viata" doar acum cateva ore:

Adevaratul eu

As vrea sa pot, sa cred,
Ca pot sa plutesc printre nori,
Ca pot picta cu sunete dulci de pian,
Ca pot... sa mai visez.

M-am saturat, sa mai vreau,
Sa arat a ceva ce nu sunt,
Sa vorbesc doar cum vor altii,
Sa nu fiu... eu.

Ma intreb. Daca? Oare?
Voi putea colora cu lumina?
Voi putea face o inima sa zambeasca?
Voi putea... sa fiu eu... cu-adevarat?

Inteleg... intr-un sfarsit crudul adevar,
Ca oamenii uita sa mai zambeasca,
Ca sunt... doar un visator.
Dar asta nu inseamna ca nu pot fi... eu.

duminică, 29 noiembrie 2009

Perfectiune? sau doar un cal troian?

Aseara in timp ce ma uitam la un film, m-a "palit" inspiratia "divina" sa fac o poezie "adevarata", sau cel putin varianta mea de adevar.
Perfectiunea imperfecta

Caut perfectiunea intr-un mireaj,
intr-o iluzie, sau holograma...
Caut sa fug de imperfectiunea mea,
de greselile mele, de mine...

Alerg dupa un vis nemaivisat,
o carte nescrisa, sau o poveste nepovestita...
Alerg catre prostia infinita,
lucrul de care fug - imperfectiunea.

M-am trezit dintr-un cosmar,
in care fugeam catre...
singurul lucru imperfect -
Perfectiunea.

vineri, 27 noiembrie 2009

Un salut si un secret

Salutare lume ... sper sa va placa prima mea poezie publicata aici
Secretul

Cad din intuneric in intuneric
Si alerg pe spatiile liniate,
Intrecanduma cu acele cuvinte
Care nu mi se supun.

Ma catar pe un munte literar
Pentru a gasi metafora perfecta,
Dar un maldar de hiperbole
Se rostogolesc spre mine.

Eu ma inghesui sub o buturuga,
Care era pe o stanca de proverbe.
Dupa ce am scapat de gigante,
Imi continui visul pana in varf.

Am ajuns intr-un sfarsit,
Dar n-am gasit matefore-
Doar un cuvant uitat,
Care ma inpinge din varf
Si-mi spune: "Cazi"
Va multumesc pentru vizita!!!